Oamenii de știință, uluiți. Ce s-a întâmplat cu un bărbat din Bulgaria la scurt timp după ce a murit

de: Ana Anițoiu
22 09. 2023

Oamenii de știință au fost uluiți de ceea ce s-a întâmplat cu un bărbat din Bulgaria la scurt timp după ce a murit. Aceștia nu pot explica cum s-a petrecut totul în doar 16 zile de când defunctul fusese văzut ultima dată în viață.

Oamenii de știință, intrigați

Bărbatul din Bulgaria a fost găsit într-un „stadiu de mumificare completă” la doar 16 zile după ce a fost văzut ultima dată în viață. Descriind această întâmplare incredibil de rară, autorii unei noi cercetări au spus că intestinele, creierul și alte organe ale bărbatului s-au micșorat în „mase fără structură”, însă nu pot explica cum a ajuns cadavrul într-o stare de mumificare atât de avansată într-un timp atât de scurt.

Potrivit cercetătorilor, cadavrul a fost găsit lângă o linie de cale ferată din Sofia pe 3 septembrie. Poliția a confirmat ulterior că rămășițele aparțin unui bărbat de 34 de ani cu antecedente de alcoolism, care nu mai fusese văzut de la 16 august.

Descriind starea cadavrului mumificat, autorii arată că „suprafața pielii prezenta o culoare ce varia de la maro deschis la maro închis și era întărită”.

„Examinarea internă a cadavrului a arătat că organele interne din cavitățile craniană, toracică și abdominală se descompuseseră în mase uscate, de culoare neagră-maronie.”, au continuat ei.

Derutați de starea neobișnuită a rămășițelor bărbatului din Bulgaria, cercetătorii au explicat că mumificarea naturală „este un proces care necesită mult timp și, de obicei, durează de la câteva săptămâni până la 6-12 luni”.

Condițiile în care s-ar fi putut mumifica bărbatul în scurt timp

O astfel de transformare este de obicei posibilă doar în condiții de căldură și uscăciune extreme, cu temperaturi diurne care să nu coboare sub 30 de grade Celsius, iar umiditatea medie să rămână sub 50 la sută.

Niveluri de radiație solară de aproximativ 600 de wați pe metru pătrat sunt, de asemenea, necesare pentru ca mumificarea naturală să aibă loc, în timp ce viteza vântului de aproximativ 32 de kilometri pe oră ajută la accelerarea procesului.

Atunci când toate aceste condiții sunt îndeplinite, poate fi posibil ca un cadavru să se usuce suficient de repede pentru a opri procesul de descompunere, conducând în schimb la conservare.

Cu toate acestea, în cele 16 zile dintre moartea bărbatului și descoperirea cadavrului său mumificat, temperaturile din Sofia au fluctuat între 16 și 33 de grade Celsius, ieșind astfel din intervalul necesar pentru mumificarea naturală. Între timp, umiditatea relativă a fost înregistrată la 52%, în timp ce radiația solară medie a fost de doar 257,9 wați pe metru pătrat.

Vitezele vântului au fost, de asemenea, cu mult sub valoarea necesară pentru ca mumificarea să aibă loc, deși autorii speculează că trenurile care treceau ar fi putut contribui la crearea unor condiții de vânt care ar fi putut contribui la evaporarea fluidelor din corp.

Însă, este clar că nu au fost astfel de condiții meteorologice la Sofia în cea de-a doua jumătate a lunii august, ceea ce face oarecum dificil de explicat cum de cadavrul a fost mumificat în loc să intre în procesul de descompunere.

Atunci când corpurile sunt lăsate expuse la intemperii, o serie complexă de procese duce la dizolvarea totală a țesuturilor moi și a organelor interne, motiv pentru care, de obicei, în astfel de condiții, este mai degrabă posibil să fie găsite schelete decât mumii.